Înscrierea divorţului de face la cererea unuia dintre cei doi soţi sau prin împuternicit cu procură specială la primăria care are în păstrare actul de căsătorie cu aprobarea D.J.E.P Vâlcea.
- Divorţ pronunţat în state cu care România are încheiate tratate/acorduri
Acte necesare
- sentinţa de divorţ/certificat de divorţ emise de autorităţile străine în original;
- traducerea legalizată a sentinţei;
- certificat de naştere şi căsătorie al persoanei pentru care se solicită înscrierea menţiunii, în original ;
- act de identitate/paşaport în original;
- declaraţie notarială din partea soţului care şi-a schimbat numele de familie după căsătorie din care să rezulte numele pe care doreşte să îl poarte în urma divorţului – numele de familie al celuilalt soţ se poartă numai cu consimţământul acestuia (declaraţie notarială), dacă în sentinţă nu este specificat.
- Divorţ pronunţat în state membre U.E
Acte necesare
- sentinţa de divorţ/certificat de divorţ emise de autorităţile străine în original;
- certificat privind hotărârile judecătoreşti în materie matrimonială (Art. 39 din Regulamentul CE nr. 2201/2003 – Anexa 1 – pentru hotărârile pronunţate până la data de 01.08.2022 sau ART 36 din Regulamentul CE nr. 1111/2019, iar pentru cele pronunţate după această dată – obligatoriu ART 36 din Regulamentul CE nr. 1111/2019);
- traducerea legalizată a sentinţei;
- certificat de naştere şi căsătorie al persoanei pentru care se solicită înscrierea menţiunii, în original ;
- act de identitate/paşaport în original;
- declaraţie notarială din partea soţului care şi-a schimbat numele de familie după căsătorie din care să rezulte numele pe care doreşte să îl poarte în urma divorţului – numele de familie al celuilalt soţ se poartă numai cu consimţământul acestuia (declaraţie notarială), dacă în sentinţă nu este specificat.
- EXCEPŢIE – Danemarca – sentinţa/certificatul de divorţ obligatoriu trebuie să fie recunoscute de către Tribunalul competent din România înainte de înscriere.
- Divorţ pronunţat în stat terţ – fără aprobarea D.J.E.P Vâlcea
Acte necesare
- sentinţa de divorţ/certificat de divorţ emise de autorităţile străine în original;
- sentinţa de recunoaştere emisă de către Tribunalul competent din România;
- dacă solicitantul era la data pronunţării divorţului şi cetăţean al statului unde a intervenit divorţul, înscrierea acestuia se face cu respectarea condiţiilor de apostilare/supralegalizare a sentinţei de divorţ cu aprobarea D.J.E.P Vâlcea;
- traducerea legalizată a sentinţei;
- certificat naştere şi căsătorie al persoanei pentru care se solicită înscrierea menţiunii, în original;